Un decembrie minunat. Afara, fulgi mari cad si fac nevazuta fata neagra a pamantului. In locul cenusiulu de noiembrie, un alb linistitor imi lumineaza ziua. Ma simt ca intr-un vis, totul e alb, in casa canta o colinda, bradul asteapta sa fie impodobit. Sunt alaturi de persoana iubita, ochii ii scanteie si in ei mi se reflecta dragostea ce i-o port…
Ma uit afara… Nici urma de zapada. Totul e mohorat si apasator. Norii par sa se prabuseasca peste noi, un asfalt negru si ud imi ranjeste de sub rotile masinilor grabite. Un claxon imi zgaraie auzul, apoi altul prelung, ca un urlet disperat in pustietate. E aglomerat afara. E pustiu inauntrul meu. Vor fi cele mai linistite sarbatori de iarna, cele mai vesele si totusi, cele mai triste. O parte din mine a murit. O parte a inviat. Ce va fi mai departe?
Delirez… Delirez constient, cu ochii larg deschisi. Pentru prima data dupa multi ani sunt singur, pentru prima data liber, pentru prima data alaturi de ai mei.
0 Răspunsuri to “Delir de iarna”